4.4 C
Constanța
luni, 25 octombrie 2021

Cel mai avansat planetariu din estul Europei va fi la Constanța!

Trebuie citit

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța investește într-un planetariu de ultimă generație.

„De anul viitor, vom avea cel mai avansat planetariu din estul Europei – hibrid, 4K.”, a precizat directorul instituției, dr. Adrian Bîlbă.

Lucrările de modernizarea sunt realizate de firma Sky Professionals, care livrează o instalație hibrid 4K, alături de un simulator astronomic digital fulldome și filme documentare fulldome.

Finanțat din fonduri europene, proiectul va avea o durată de 12 luni și a fost atribuit pentru 735.390 euro, fără TVA, de la un estimat de 853.000 de euro, fără TVA.

Proiectul va contribui, potrivit documentației, la „creșterea interesului tinerilor, precum și a vizitatorilor în general, pentru domeniul astronomiei și îndeplinirea misiunii Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța de instituție de cercetare, educare și recreere, în concordanță cu obiectivele sale”.

„Planetariul a funcționat până în prezent, cu ajutorul unui proiector ZKP-2, care la ora actuală necesită înlocuire cu un sistem modern în raport cu progresele științifice și tehnologice actuale, pentru a răspunde cerințelor educaționale, de calitate și atractivitate, conform scopurilor sale”, se arată în caietul de sarcini al licitației. La procedura de atribuire au depus oferte și Avitech Co și Magic View.

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța include secțiile Microdelta, Delfinariu, Planetariu și o Expoziție permanentă de păsări exotice.

Planetariul, primul obiectiv public de acest gen din țară, a fost înființat în 1969. Sala de planetariu existentă are diametrul cupolei de 8 metri.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Articole similare

- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri