14.4 C
Constanța
duminică, 19 septembrie 2021

Gratuitatea va contribui la o greșită înțelegere a ceea ce înseamnă respectul pentru artă

Trebuie citit

Un proiect de Ordonanță de Urgență, pus în dezbatere publică de Ministerul Educației, prin care ar putea fi acordată gratuitate tuturor elevilor pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice a inflamat spiritele în mediile muzeale și teatrale.

În prezent, elevii beneficiază de tarife reduse cu minimum 75% și doar etnicii români din afara granițelor beneficiază de gratuitate. Noua Ordonanță ar prevede că „Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, precum și elevii etnici români din afara granițelor țării care sunt bursieri ai statului român, beneficiază de gratuitate pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, de operă, de film și la alte manifestări culturale și sportive, organizate de instituții publice”.

Directorul Teatrului de Stat Constanța, regizorul Erwin Șimșenson a reacționat vehement, într-un comentariu facebook la o postare Tomis News:

„E o prostie care încerca să distragă atenția de la tăierea transportului pentru elevi!!!

1. La ora actuala tarifele pentru elevi ăi studenîi sunt extrem de mici, fiind deja reduse cu 75%, adică vorbim de tarife de 5-10 lei pentru accesul la un muzeu sau un spectacol. NU tariful este cauza lipsei tinerilor din instituțiile de cultură, ci lipsa infrastructurii culturale în afara centrelor orașelor, pe de o parte și lipsa conținutului cultural dedicat vârstei respective, pe de altă parte.

2. Măsura asta va nenoroci teatrele pentru copii. Ele pur și simplu nu vor mai avea venituri proprii și aceste venituri sunt obligatorii prin lege, prin formatul cadru al proiectelor de management și al contractelor de management, fiind mereu luate în considerare la evaluarea activității. Mai mult, aceste venituri proprii sunt cele care le permit instituțiilor să facă proiecte în afara programului minimal, care este finanțat exclusiv din subvenția de la autorități.

3. Gratuitatea este un concept care va contribui la o complet greșită înțelegere a ceea ce înseamnă respectul pentru artă, pentru munca artiștilor, pentru ceea ce produc ei. Tinerii nu vor învăța niciodată să prețuiască și să înțeleagă faptul că în spatele unor produse culturale sta de fapt efortul, talentul și munca unor oameni.

4. O asemenea Ordonanță este pur și simplu un heirup, care nu poate să treacă fără o consultare cu instituțiile direct afectate și fără acordul ministerului de resort, Ministerul Culturii.”

În prezent se lucrează la mai multe memorii, interpelări și declarații politice în Parlamentul României. Vom reveni cu amănunte.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Articole similare

- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri