4.4 C
Constanța
luni, 25 octombrie 2021

Guvernul Cîțu copiază propunerile PSD pentru ieșirea din criza energetică

Trebuie citit

Pentru ca facturile românilor să scadă, Lucian Lungoci, deputat PSD Constanța, îi îndeamnă pe parlamentarii PNL, dar și pe ceilalți deputați și senatori, să voteze proiectul social –democraților referitor la plafonarea preţurilor la energie . 

“Dincolo de retorica referitoare la prețul gazului majorat în toată Europa, așa după cum a încercat să explice gașca liberală din jurul Cîțului, există o realitate dură: românii nu au veniturile nemților, francezilor sau italienilor. Au avut grijă actualii guvernanți să-i țină în sărăcie, neaplicând legile în vigoare pentru mărirea salariilor și pensiilor!

Mai există o realitate pe care nici măcar discursul premierului României nu o poate contrazice: în Spania, țară UE, prețul gazului a fost plafonat!

Ce ți-e și cu spaniolii aștia, și-au permis să îl contrazică pe prim-ministrul meleagurilor mioritice, cel care suținea – sus și tare – că plafonarea nu este posibilă în Europa.

Ce face Cîțul PNL-ist, abia după ce Spania a dovedit că se poate? Analizează măsurile pe care PSD le-a anunțat și transpus, deja, într-un proiect de lege!

 PSD a venit cu singura soluție viabilă pe termen scurt: plafonarea preţurilor la energie pentru o perioadă de şase luni, la o medie pe ultimele şase luni de la momentul intrării în vigoare a legii. Lege care se aplică doar consumatorilor casnici!

 Mai ceva ca un Xerox, depășit de altfel, guvernul Cîțu copiază propunerile social- democraților pentru ieșirea din această criză. În fapt, guvernanții liberali au ajuns niște jalnici plagiatori care promovează astăzi ce respingeau, cu strășnicie, în urmă cu doar o săptămână.

 Nu-i o problemă pentru PSD, important este ca facturile românilor să scadă! Copiați, plagiați, faceți-vă fițuici băieți, dacă nu aveți habar cum să plafonați tarifele!

 Iar dacă și asta vă pare greu, mai există o soluție: parlamentarii PNL, dar și ceilalți deputați și senatori, să voteze proiectul PSD! 

 Orice altceva este doar retorică păguboasă! Marca premierul Cîțu & Company…”, a transmis Lucian Lungoci, deputat PSD Constanța.  

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Articole similare

- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri