4.4 C
Constanța
luni, 25 octombrie 2021

Fericirea care costa 14 dolari…

Trebuie citit

Magazinul nu era mare.

N-aș putea spune ce suprafață avea, dar nici foarte mic nu era. De cum intrai pe ușă, primul lucru care te izbea era mirosul… un miros aparte, special și combinat pentru că, odată ce-ți pătrundea în nări, îți pleca mintea spre o groază de produse pe care le întâlneai prea puțin în alte magazine.

Cu retina de adolescent sărăcită de contextul vizual al anilor de dinainte de 1989, nici nu știai la ce să te uiți mai întâi… de fapt, știu la ce m-am uitat eu, în primul magazin în care am intrat… la o pereche de pantofi sport, fără șireturi, cu talpă de cauciuc zimțată, dintr-o piele albastră închis de părea neagră, moi de-i îndoiai cu două degete, făcuți la Timișoara, care purtau o etichetă pe care era scrisă astronomica sumă de 14 dolari.

Odată depășit șocul emoțional generat de pantofi, îmi aduc aminte că am avut răgazul să observ și restul universului interzis poporului, de prin rafturi și vitrine… tot felul de țoale tradiționale românești, ii, veste, fuste, opinci, cutii cu șuncă, țigări de tot felul, pachete de cafea, cutii de ness, săpunuri de tot felul, spray-uri importate și băștinașe. Era și băutură de tot felul, whisky, vodcă, coniace inclusiv românești, mai o Dunărea, mai un Milcov, țuică la sticlă festivă cu tricolor… și ciocolată, mamă, Toblerone, triunghiurile alea generatoare de extaz de care nu m-am lipit în țară, dar am halit vreo două cutii la Anvers, în voiajul de practică, câțiva ani după.

Întreaga atmosferă era absolut ireală pentru un cetățean normal al României socialiste și se putea întâlni în magazinele dedicate turiștilor străini unde se găseau produse care se vindeau în valută. Valută pe care un român normal nu o putea poseda, ea era dedicată republicii care trebuia să-și plătească datoria externă. Primul pas în extrasenzorial l-am făcut la 17 ani, în vara lui 1985, când am semnat zi de zi condica la Internaționalul din Mamaia, atârnat de un prieten, câțiva ani mai mare, care se îndeletnicea, printre altele, cu nobila antrepriză a schimbatului de valută și care avea oarece bucurii la o jună din shop. Printr-un complex de împrejurări, în anul care a urmat, m-am lipit de o pereche de pantofi din cei admirați… mergeau la fix la uniforma de elev la școala militară de marină care devenisem. După ce, cu ei în picioare, am trecut, în anul I, examenul de fizică la Cota, cu doar 6 subiecte știute din 120 și ecuațiile lui Maxwell scrise cu pixul pe interiorul vestonului alb, mi-a intrat în cap că-mi poartă noroc și i-am purtat la toate examenele din institut și cele de brevet până la secund, inclusiv. Când, într-un final, i-am aruncat, am suferit realmente și mi-am pus serioase probleme vis-a-vis de viitorul proximelor examinări.

Toate cele enumerate mai sus sunt de găsit acum, în orice magazin, mai mare sau mai mic. Bun, afirmația poate fi nuanțată… sunt de găsit dar, deși sunt aceleași, de fapt, nu sunt la fel ca alea. Combinația aia de miros de cafea și săpun și tutun și spray încercat de turiștii care intrau și ieșeau, n-am mai întâlnit-o de-atunci. Probabil că nici nu aș fi avut cum, cafeaua nu mai e la fel, tutunul, în niciun caz, deodorantele sunt și mai definitiv desprinse de ce au fost odată. Dar chiar dacă n-am mai întâlnit combinația aia rezultantă produselor inaccesibile ale epocii, n-am s-o uit niciodată. Și numai povestind despre asta realizez cât de bogați eram, de fapt, când ne mulțumeam cu mult, mult mai puțin…

Laurențiu MIRONESCU

Textele din Metropola Constanța sunt publicate cu acordul EXPLICIT al autorilor.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Articole similare

- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri