13.4 C
Constanța
joi, 18 aprilie 2024

În postură de DJ, președintele Iohannis și premierul Cîțu

spot_img

Trebuie citit

Ieri, în așa zisa «Românie normală», mii de tineri exaltați s-au bulucit la festivalul UNTOLD. Fără mască, fără distanțare, lipiți unii de ceilalți.

Mâine, în «România educată» a Iohannis-ului din dealul Cotrocenilor, elevii vor începe noul an școlar cu mască, distanțați și dezlipiți emoțional. Atât de cadrele didactice, cât și de colegi. La UNTOLD, timp de 4 zile și 4 nopți, mii de adolescenți – și nu numai – s-au zbânțuit, claie peste grămadă. La școală, timp de multe zile de acum încolo, elevii nu vor avea habar cum se vor desfășura cursurile. Poate fizic, dar fără a avea posibilitatea să se zbenguie în pauză, cadrele didactice având obligația să îi țină cuminței în bănci. Poate online, vizualizând cum își bea cafeaua doamna de biologie, iar apoi face disecția zarzavatului pentru ciorbă. Poate hibrid – când la școală, când online. Asta dacă au tablete…

Pentru ca ai lor copii să aibă viața unui elev normal, măcar în prima zi de cursuri, mulți părinți au propus ca deschiderea anului școlar să se desfășoare la UNTOLD! Drept este: David Guetta nu prea le are cu reacțiile chimice, Steve Aoki nu cunoaște istoria și geografia plaiurilor mioritice, iar Delia s-a blocat la integrala de volum, dar ce mai contează aceste mici amănunte… Important este ca pe scenă, în postură de DJ, să se afle președintele Iohannis și premierul Cîțu. Primul pentru a demonstra că, în sfârșit, face ceva pentru educația elevilor, fie ea și muzicală, iar cel de-al doilea cu speranța că, tot rotind platanele, va reuși să scoată sunete precum… duduiala economiei!

Cât privește obligația ca pe o rază de 50 de metri în jurul unităților de învățământ să se poarte mască, s-a gândit cineva că mulți dintre cei care au fost la UNTOLD au frați și surori la școală și vor sta lângă ei la mai puțin de 2 metri?

Deputat Lucian LUNGOCI

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri