17.4 C
Constanța
luni, 21 iunie 2021

În loc de dreaptă, politica românească e neîndemânatică – are două mâini stângi

Trebuie citit

Încă o dată, dar din fericire suficient de rar (dar nu chiar suficient…) „dreapta” politică românească a dovedit încă o dată că n-are nici specialiști, nici profesioniști, dar nici caracter.

Poate că mulți din cei cu adevărat de dreapta sunt oameni de afaceri de succes, specialiști profesioniști, chiar și meseriași, dar ăștia nu răzbesc printre auto-declarații oameni politici „de dreapta”. Cum nu prea răzbesc la vârf nici pe stânga, unde e cam aceași faună, la vârf. Numai că, în guvernările anterioare, PSD a mai reușit să atragă și oameni ca lumea pe la butoane: ministere, societăți mari de stat, deconcentrate ș.a.m.d.

Aici, după ce că-s nepricepuți, se mai ceartă între ei, ca chiorii. Sigur, USR-PLUS pot fi asimilați ca fiind de dreapta doar prin alianță, așa cum un tunisian e francez, doar pentru că s-a cuplat cu o franțuzoaică. Ei, fiind neo-marxiști, sunt mai degrabă de extrema stângă. Chiar am sperat că alternanța asta la guvernare va aduce ceva bun. Nici pomeneală. Sunt prea stătuți și prea hămesiți. Se bat ca niște căței pe-o bucată de os, în loc să se organizeze și să roadă pe rând, nu toți o dată.

Cei 10.000 de specialiști inexistenți ai Convenției Democrate, din 1996, ar fi fost azi mai bătrâni cu 25 de ani. Dacă atunci ar fi avut vârsta imberbilor useriști de azi, acum s-ar fi pregătit de pensie. Or, se știe, pensionarii au votat întotdeauna cu stânga. Noroc însă că n-au existat niciodată.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Articole similare

- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri