6.4 C
Constanța
duminică, 5 decembrie 2021

AUR: Organizația Municipală a AUR Constanța nu a plecat nicăieri, există

Trebuie citit

Având în vedere informațiile vehiculate în ultimele 24 de ore cu privire la o fuziune între Organizația Județeană Alianța pentru Unirea Românilor Constanța și o altă formațiune politică, facem următoarele precizări:

La mijlocul acestei luni, 27 de persoane – deci nu organizații – au demisionat din cadrul AUR Constanța. Printre aceste persoane se regăsește fostul consilier local din Consiliul Local al UAT Lumina, Anișoara Floroaei.

Anișoara Floroaei nu a fost niciodată președinte al AUR Constanța, ci coordonator interimar numit de la centru, până a fost schimbată din acest rol datorită abaterilor de la principiile de partid. Ulterior, a renunțat prin demisie și la calitatea de membru al partidului, pierzând și calitatea de consilier local la Lumina.

Constatăm de câteva zile o agitație în mediul online din partea acestor persoane, care s-au redus între timp de la 27 la… 11. De asemenea, Organizația Municipală a AUR Constanța – invocată în respectivele zvonuri – nu a plecat nicăieri, există aceeași conducere – Emil LETCA, cu același număr de membri, ba chiar în creștere.

Alianța pentru Unirea Românilor nu fuzionează și nu are alianță cu nici o formațiune politică, nici la nivel național, nici la nivel local și nici nu există intenții în acest sens. Subliniem faptul că cele 11 persoane încă sunt frustrate de faptul că nu au obținut funcții de conducere și, până la plecarea din partid, au fost constant un factor perturbator, scindând unitatea și coeziunea membrilor și sabotând constant acțiunile Organizației Județene AUR Constanța. De asemenea, aceste persoane au creat serioase probleme și în cadrul unor alte partide unde au activat și suntem convinși că la fel vor proceda și la noul lor partid.

În această săptămână, AUR Constanța a continuat activitatea în teren, înființând organizațiile Mihai Viteazu și Adamclisi. Lucrăm constant, până deschidem organizații în toate localitățile din județ. Partidul AUR este pe trend de creștere, atât la nivel național, cât și la nivelul județului Constanța.

Aceste experiențe mai puțin plăcute ne sunt necesare pentru consolidarea unității partidului și pentru selecția mult mai riguroasă a viitorilor membri pe viitor. De asemenea, constatăm cu amărăciune că partidul în cauză recurge la astfel de practici PSD-iste de tristă amintire, prin răspândirea și întreținerea de fake-news în mediul online, ceea ce denotă clar ce fel de patriotism îmbrățișează această formațiune politică a unui condamnat penal!

Considerăm că Liviu Dragnea nu a înțeles nici până astăzi că nu are voie să revină în activitatea politică – așa cum au decis magistrații și, de asemenea, doar domnia sa mai consideră că are un viitor în acest domeniu. Omul politic Liviu Dragnea nu mai există și nu va mai exista. Acesta poate, cel mult, să adune frustrați și oportuniști din alte partide – cum este cazul de față – pentru a zgândări mediul online cu informații false, fără un obiectiv politic serios, darămite patriotic.

În ceea ce ne  privește, AUR Constanța rămâne fidel angajamentelor luate: pentru români, pentru România! Conservatorismul și patriotismul nu se negociază, nu fuzionează și nu se aliază conjunctural cu alte ideologii sau formațiuni politice. Scopul AUR, la nivel național, este să intre la guvernare prin câștigarea alegerilor, iar la nivel local prin câștigarea Primăriei Constanța și a Consiliului Județean Constanța la proximele alegeri locale. AUR Constanța nu se abate de la drumul propriu și nu poate fi slăbit de caractere mici, care consideră că un partid politic este calea ușoară spre funcții și sinecuri. La AUR Constanța NU este valabilă această abordare!

                                                                          Organizația Județeană

Alianța pentru Unirea Românilor Constanța

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Articole similare

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri