4.4 C
Constanța
luni, 25 octombrie 2021

Cotoletta alla Milanese.  Originea.

Trebuie citit

Constat la mine cu oarecare stupoare că inspirația e o chestie care vine și pleacă, inclusiv atunci când e vorba de mâncare. Stupoare pentru ca eu, spirit de artist, balanță veritabilă, n-ar trebui sa am probleme cu fluxul creator. Mai ales când e vorba de mâncare.

Așa am pățit  ultima dată când m-am așezat în fața tastaturii să vă mai scriu câte ceva de-ale gurii. Și v-am lăsat cu gura goală, cum mi-a rămas mie cutia cu inspirație. De, nu e interminabilă, și nici nemuritoare, precum valorile liberale (comentariu politic ieftin, mă iertați). Și dacă tot mi-a spus Sorin că unu’ zice de Metropola că e revistă de rețete, zic să le dăm nițică dreptate si să scotocim în izvorul inspirațional.

Ultima mea idee de rețetă, de nu i-am găsit intrare și ieșire, a fost pentru un fel de mâncare de principiu universal, cel puțin pe la noi prin Europa, deși a  devenit destul de mâncat cam peste tot sub denumiri diverse.

După niște săpături pe internet, afli că pe paternitatea rețetei ăsteia se bat italienii, francezii și austriecii, de zici că n-au mai rămas guri de hrănit cu treaba asta de-i zice ba Cotoletta (Italia), ba Cotolette (Franța), ba Schnitzel (În Viena). Două din ele (îmi tot vine să zic șnițel) și le-au apropiat geografic, italienii îi zic Cotoletta alla Milanese, austriecii îi zic Wiennerschnitzel. Cum nu prea mă omor cu chestiile nemțești (austriecii sunt și ei tot niște nemți cu altă pălărie) zic, fară să dau vreuneia din națiile astea trei dreptate deocamdată, că e  cea mai potrivită pentru cum scriu și ce îmi place mie rețeta de Cotoletta alla Milanese. Ce-i drept îmi place că italienii au și ceva în plus, un extra care cred că dă și niște savoare suplimentară preparatului: osu’ păstrat în bucata de carne, bun conducător de căldură. A, și faptu’ că nu bat carnea.

Nu știu de ce, dar pare că e cumva mai special ăsta al italienilor. Așa, am avea și noi șnițelu’ nostru cel de toate zilele, până și KFC face de fapt tot niște șnițele, doar că acoperă gustul de antibiotice cu niște multă iuțeală. Așa că, special cum mă știu și pe mine, nu mă pot împerechea la nivelu’ ăsta scriitoricesc decât cu un cottoleta (atât de tare ne-a intrat la toți în cap cuvântu’ șnițel, de și mie-mi vine la degete să scriu tot așa, da’ mă abțin). Da, e o modalitate de a-ți antrena creieru’ să iasă din ce știe, să intre puțin-puțin în ceva altfel, să caute să iasă din tiparele mentale create în timp. Da, și mâncarea poate să facă asta. Dacă citești rețeta asta și data viitoare când vezi un cottoleta în meniu și spui că vrei un șnițel, te-am pierdut definitiv. Dacă citești rețeta și data viitoare cauți un cottoleta și insiști ca și ospătarul să îi spună așa chiar dacă în meniu scrie cuvântu’ de nerostit, atunci ești de-al meu.

Hai să vedem cum e cu cottoleta alla Milanese, non-snitelu’ ăsta special, cu osu’-n el.

Ingrediente (o porție):

–              Antricot de vițel sau vită(măturată sau rasă bună, încearcă Black Angus, e bună și când e proaspătă) cu osu’-n el. Nu porc, nu pui. Vițel sau mama lui, vită.

–              Ouă. Câteva. Două-trei. Mai bine să rămână decât să nu ai suficiente.

–              Sare, piper.

–              Unt. Cam juma de pachet sau mai mult, depinde cât de largă e tigaia. Întotdeauna e bine să fie o tigaie în care să încapă cam tot ce ai de băgat în ea. Bine, pune un pachet întreg de unt, să fie bine.

–              Pesmet. Sau încearcă nivel următor, pesmet Panko, e puțin altceva, e mai crocant la final și textura aia face o chestie mișto în gură. Face cranț, nu vă mai gândiți la prostii. Tata, când i-a spus un stomatolog că o să-i facă ceva frumos în gură a fugit de pe scaun, că era urată baba de-l scobea în dinți.

Cum se face:

1. Bucata de vițel cu osu-n ea se lasă la temperatura camerei cam o oră, să nu mai fie chiar rece când ajunge în tigaie că se face mai greu și e mai greu de controlat culoarea interioară.

2. Sparge ouăle într-un castron, bate-le bine de tot cu furculița că nu le doare că pe covoare.

3. Sare, piper. Cât crezi că e bine. Da’ încearcă să nu le lași nesărate. Cel mai nasol lucru care se poate întâmpla unui fel de mâncare e să fie nesărat. În mod normal, nici n-ar trebui să ai sare pe masa când mănânci.

4. Pune puțină sare și piper și pe bucata de carne, dar fii atent să echilibrezi cu sarea din ouă.

5. NU bate carnea! Uite, aici ne mai rupem puțin de tradiția românească (luată de pe la vienezi, de-a bate carnea până distrugi orice urmă de poezie din ea.

6. Înmoaie bine carnea în ouăle bătute, pe toate părțile, să adere oul la ea.

7. Treci carnea prin pesmetul Panko și acoperă toată bucata de carne, chiar și osul dacă poți. În vechime italienii puneau și fulgi de aur prin pesmet, că ziceau că e bun pentru sănătate. Auru’ deocamdată îl păstram lingouri, că vine iarna și ne trebuie pentru factura de gaz.

8. Topește untul în tigaie, se fie bine lichefiat.

9. Frige bucata de carne îmbrăcată câte 5-6 minute pe fiecare parte, ca să intre căldură-n ea (aici ajută și osu’). Nu o întoarce des, distrugi frumusețe de crocănțeală. E suficient să ai răbdare minutele alea apoi o întorci o singură dată și o mai ții alte 5-6 minute. Dacă bucata de carne e mai groasă, du-te până în 8 minute. Să nu uit. Focul e dat mic spre mediu, nu vrei să arzi untul și nici frumusețea din Panko.

10. Scoate bucata de carne pe niște șervetele, să se scurgă excesul de grăsime. Pune un șervețel și deasupra, tot pentru excesul de grăsime.

Cam asta e toată știința la cotoletta alla Milanese, făcut de tine, acasă la tine, în liniștea căminului. Nu-i mai spune șnițel, că nu e, e cotoletta, dichiseală din Milano.

Pseudo-Dialog Socratic, că tot m-a apucat pofta de citit chestii de-acu’ două mii de ani:

Nu este oare știut că șnițelul este carne învelită-n ou și pesmet și friptă în grăsime?

– Da, este!

Dar este șnițelul  orice carne învelită-n pesmet?

-Nu, nu este.

Atunci, dacă nu e șnițel orice carne învelită-n pesmet, ce mai poate fi învelit în ou și  pesmet și nu e șnițel?

– Cotoletta alla Milanese.  Originea.

Hai, că parcă a început să curgă și niște inspirație. Și dacă nu curge, pică. Măcar până mâine, ca e luni si incepe săptămâna. Asta e dusă. 

Av. Emil Mihail TATU

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Articole similare

- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri