28.4 C
Constanța
miercuri, 23 iunie 2021

Nimic nu e ceea ce pare

Trebuie citit

De ceva vreme, întâmplarea face să lucrez lângă Spitalul Județean de Urgență Constanța.

Omul obișnuit nu e confortabil în preajma sirenelor. Nici nu trebuie să fie, tocmai ăsta e scopul. Când auzi o sirenă de ambulanță, de poliție, de pompieri, de locomotivă, de vapor (dacă ești cu hidrobicicleta pe mare) tresari, devii atent, te dai la o parte. Obișnuirea cu sunetul ăsta ascuțit îți… tocește simțurile. În timp, începe să nu-ți mai pese, să-l auzi cu indiferență. Să nu-l mai auzi deloc, este practic imposibil.

Când spun astea, mă gândesc și (mai ales) la locuitorii din jurul spitalelor. N-au ce să facă – nici ei, nici șoferii ambulanțelor. În România nu există un cult al sirenei – pe cei mai mulți îi doare la bască. E și normal – câte amenzi știți că s-au dat pentru că nu te-ai dat la o parte din calea sirenelor, în România?! Adică, câți din cunoscuții voștri, șoferi, știți că au fost amendați pentru asta? voi nu, desigur – voi sunteți impecabili. În Israel, dacă îndrăznești să nu te dai la o parte, ajungi în șanț, tamponat și cu cătușe la mâini. Nu se discută. Nici locatarii n-au ce face – nu s-au inventat pereți și termopane, care să oprească sunetul ăsta.

Dar mă gândesc și din alt punct de vedere la locuitorii din proximitate. Extrapolând, și la locatarii din cartiere noi, care nu sunt amplasate lângă spitale, secții de pompieri, gări și secții de poliție. La cartierele construite în plin câmp mă duce gândul. Când s-au mutat, n-au prea știut ce-i așteaptă. Sigur, e fiță să stai în centru, lângă Spitalul Județean din Constanța. Acolo au vrut să cumpere sau poate acolo au avut repartiție (nu oricine). Sau la apartamentele „de la bulevard” – atunci, când s-au mutat, nu era traficul ăsta dement, cu claxoane și strigături.

Revenind la cei care și-au cumpărat apartamente în cartiere inventate în plin câmp: au cumpărat văzând o machetă frumoasă, la scară, cu bănci, cu alei, corpuri de iluminat, locuri de joacă… ASFALT și SPAȚII VERZI, într-un cuvânt. Multe din ele nu s-au făcut nici după ani de zile. Eu stau într-un bloc în care plouă în parcarea subterană, iar mașinile se pătează cu un fel de lipici cimentos, care nu iese la spălătorie. Dezvoltatorul promite și minte de trei ani că va remedia defectul. N-a făcut și nu va face nimic, până când toți îl vor da în judecată.

Concluzia: în viață, aproape nimic nu e ceea ce pare. Alții v-ar spune să căscați ochii, să fiți atenți când cumpărați, să judecați, să cântăriți. Eu vă zic că nu e nimic de făcut.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Articole similare

- Advertisement -spot_img

Ultimele stiri